News

O înregistrare surprinde momentul în care două bombe israeliene lovesc Piața Quds din cartierul Tajrish, Teheran, în timpul ...
Dennis Man, 26 de ani, este pe picior de plecare, după un sezon încheiat pe banca de rezerve, deși echipa lui, Parma, a avut ...
Mai mulți pacienţi cu afecţiuni neuropsihiatrice au fost ţinuţi mai multe ore în soare, în faţa Direcţiei de Asistenţă ...
„Premierul Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în urma ...
Ministrul Muncii, Florin Manole, a precizat joi, 3 iulie, că peste 1,7 milioane de pensionari din România vor fi afectați de ...
Persoanele care au pensii mai mari de 3.000 de lei vor plăti contribuţie la sănătate de 10%. Banii vor ajunge în bugetul ...
Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a rostit ultimul cuvânt în fața instanței, înainte ca magistrații să pronunțe sentința în ...
Pentru persoanele cu handicap nu se va aplica taxa CASS, a declarat joi, 3 iulie, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, ...
Peste 1700 de kilograme de deșeuri periculoase au fost descoperite miercuri, 2 iulie, de polițiști în urma unui control ...
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat, joi, în conferința de presă la care șefii de ministere au fost chemați să ...
O sală de evenimente s-a făcut scrum într-un incendiu izbucnit joi, 3 iulie 2025, într-o localitate din județul Olt. La fața ...
Vladimir Putin a anunţat, în timpul unei vizite la o expoziţie, că va discuta pe parcursul zilei de joi, 3 iulie, cu ...