News

Dintre izbânzile profesionale ale unui CV greu de egalat, Gabriel Liiceanu oferă bucăți din sufletul său unei audiențe ce regăsește în cărțile sale ultimele oglinzi de frumusețe, de onestitate, de ...
Îl cunoaștem drept românul curajos care a lansat campania România vrea autostrăzi. El este inventatorul hashtagului și al campaniei de contientizare #șîeu. El s-a supărat primul, sau poate nu primul, ...
În cadrul proiectului video Suflet în culori – Dialogurile sufletului, inițiat în anul 2021 de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură fondată de Mihai Stan, am realizat o serie de interviuri cu mari ...
Am pornit în căutarea lui Lucian Avramescu cu gând că vom vorbi despre poezie, dar am vorbit mai mult despre pietre. „Vorbesc nu cu vocale și consoane, ci cu pietre, cuvintele mele sunt pietre”, mi-a ...
Pe 15 iulie, de la ora 20:00, scena Sălii „Ion Caramitru” din cadrul Teatrului Național București găzduiește premiera spectacolului „Antiportret de familie”, un text contemporan semnat de Ștefan Iancu ...
Un nou serial SF HBO, Raised by wolves, de Ridley Scott, are premiera pe 4 septembrie pe HBO GO. Doi androizi au sarcina de a crește copii umani pe o planetă misterioasă. Colonia de oameni devine din ...
Minciuna s-a născut odată cu noi. Şi cînd spun „noi’’ mă refer la materia vie programată să supravieţuiască şi să se împerecheze. Text de Mihaela Burda. Photo by Kristina Flour on Unsplash Fluturii ...
În prima zi a verii, sărbătorim copilăria în toate formele ei: cu muzică, dans, povești și culoare. Institutul Cultural Român de la Londra și Ambasa României la Londra, împreună cu Biblioteca ...
Prețuirea, un cuvânt pe care îl adăugăm destul de rar pe lista automatismelor noastre verbale și chiar mai mult decât atât, un cuvânt al cărui sens îl căutăm și mai rar. Prețuirea nu e decât o altă ...
Daniela Şontică (n. în 1970, în Vintilă-Vodă, judeţul Buzău) este poetă, jurnalistă și eseistă. A fost timp de șapte ani redactor la „Jurnalul Naţional”, de unde a trecut, în 2010, la Ziarul „Lumina”, ...
Festivalul Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Ministerul Culturii, oferă iubitorilor muzicii clasice ocazia de a asculta ...
Luminița Arvunescu este una dintre cele mai familiare și apreciate voci radiofonice ale cotidianului nostru, un nume care a dobândit, în timp, notorietate. A absolvit Secția de Muzicologie – ca șefă ...